A 12-a masa rotundă organizată de departamentul pentru migranți și grupul de lucru Arca Binecuvântării a Bisericii Evanghelice din România


La mijlocul lunii octombrie 40 de specialiști din diverse județe, majoritatea în funcții de conducere din sectorul social, s-au întâlnit la centrul de conferințe al Academiei Evanghelice Transilvania din Sibiu. Masa rotundă din această toamnă s-a concentrat pe tema reintegrării infractorilor în societate, cu o atenție specială privind tinerii și victimele prostituției.

În prima parte, participanții au participat la prelegerea susținută de dr. Thomas Pitters, profesor invitat la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, care a vorbit despre reintegrarea infractorilor în societate pe baza îndelungatei sale experiențe în sistemul judiciar austriac.

Prezentarea sa a pornit de la cartea lui Michel Foucault A supraveghea și a pedepsi: Nașterea închisorii, în care filosoful social Foucault descrie evoluția de la pedepsele corporale la închisoare cu scopul reeducării și reintegrării infractorilor. Invitatul a abordat apoi subiectul vinovăției, subliniind că, în conformitate cu conceptele teologice moderne, pe lângă vinovăția individuală, „există întotdeauna păcatul structural” în care comunități sau sisteme întregi sunt implicate în nedreptate.

A treia parte a prezentării sale a fost dedicată temei pedepsei, considerându-se că „pedeapsa restabilește echilibrul dreptății și poate avea un efect purificator”. Profesorul Pitters a arătat că acest lucru îl face pe cel pedepsit dispus să se reintegreze în societate.

Un alt subiect discutat au fost provocările specifice reintegrării. Pitters a subliniat că există numeroase măsuri care pregătesc deținuții eliberați pentru resocializare, însă și  „societatea trebuie să fie pregătită și pentru reintegrare”. În final, prezentarea s-a încheiat cu tema teologică a iertării și reconcilierii. Invitatul a folosit parabola fiului risipitor (Luca 15) ca exemplu pentru a ilustra cât de important este acest aspect în ceea ce privește integrarea infractorilor în societate.

În partea a doua a zilei a avut loc o discuție în plen în cadrul căreia profesorului Pitters li s-au alăturat încă patru specialiști, toți experți în sectorul social, care au vorbit despre specificul muncii fiecăruia și au descris câte un caz din practică privind reintegrarea.

Specialiștii invitați la panel au fost: avocata Maria Albu, ofițer de probațiune din Sibiu, moderatoarea discuției, doamna psiholog Luminița Băluță, șefa serviciului de probațiune din Sibiu; psihologul Florin Badale de la închisoarea de maximă securitate Aiud și diaconul Heinrich Rosinger de la organizația caritabilă Neustart.

Participanții au prezentat provocările cu care s-au confruntat și au subliniat că rata recidivei este foarte mare fiind  necesare eforturi speciale pentru susținerea reintegrării. Participarea animată la discuții a demonstrat cât de important a fost pentru participanți să poată face schimb de opinii pe această temă. „Aici, Biserica Evanghelică din România aduce o contribuție valoroasă la dialogul social, aspect care nu poate fi suficient de mult apreciat!”, a subliniat profesorul Pitters.

Masa rotundă este un forum de dialog și întâlnire a EKR (Biserica Evanghelică din Germania) pe teme legate de problema traficului de persoane, condus de Erika Klemm, responsabilă pentru migrație.

Hans Königes, Ioana Crețu