Doi președinți sub același acoperiș de biserică


Cisnădie: Episcopul Reinhart Guib cu președinții Klaus Iohannis și Joachim Gauck.

Președintele Germaniei, Joachim Gauck, aflat la mijlocul lunii iunie în vizită de stat în România și Bulgaria, s-a deplasat însoțit de omologul său român, Klaus Werner Iohannis, la data de 21 iunie în Transilvania. Programul a inclus printre altele și o întâlnire cu reprezentanții Bisericii Evanghelice C.A. din România în biserica fortificată din Cisnădie.

Președintele german s-a întâlnit la București cu președintele Iohannis pentru a discuta despre tendințele politice europene și internaționale. Într-o conferință de presă comună, înaltul oaspetele și-a exprimat, printre altele, percepția pozitivă asupra progreselor în lupta împotriva corupției din România. La Sibiu, Joachim Gauck s-a întâlnit cu primarul Astrid Fodor, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) și a vizitat Catedrala Evanghelică, colegiul Samuel von Brukenthal și sediul FDGR. După-amiază călătoria a continuat către Cisnădie.

Joachim Gauck și Klaus Werner Johannis, ambii patroni ai Fundației Biserici Fortificate, au fost întâmpinați în biserica fortificată din Cisnădie de episcopul Reinhart Guib, curatorul național prof. Friedrich Philippi, episcopul em. D.Dr. Christoph Klein și alți oficiali ai bisericii evanghelice. Prim-preotul László-Zorán Kézdi a condus turul celor doi șefi de stat prin castel și biserică. În biserică, episcopul Reinhard Guib a subliniat în discursul său că el percepe vizita de onoare ca o confirmare pentru fundația Biserici Fortificate, dar și pentru toți ceilalți membri colaboratori și angajamentul lor în numeroasele organizații.

În plus, un punct important în Cisnădie a reprezentat și întrevederea dintre echipa Fundației Biserici Fortificate și președinții Gauck și Iohannis care sunt și patronii fundației. Directorul fundației, Philipp Harfmann, care pe tot parcursul vizitei de stat a făcut parte oficial din delegația prezidențială, a mulțumit celor doi președinți pentru interesul manifestat pentru conservarea patrimoniului cultural comun, bisericile fortificate, exprimat prin acceptarea patronajului. Ca urmare a acestui fapt, președintele Gauck și-a exprimat într-un discurs spontan admirația față de inițiativele fundației și a adresat cuvinte însuflețite de încurajare pentru antevorbitori și public.

În răsunetul cântecului  "Acum, mulțumim cu toții lui Dumnezeu" ("Nun danket alle Gott") s-a încheiat solemn vizita în biserica din Cisnădie a celor doi șefi de stat și patroni ai fundației.

Poze: Bilderreihe "Besuch der Schirmherren"