Deschiderea națională a jubileului Reformei religioase la Turda


Slujbă ecumenică în biserica romano-catolică din Turda.

Reforma religioasă, începută de profesorul de teologie Martin Luther la Wittenberg în anul 1517, a schimbat fața Europei. Pe de o parte, au apărut atunci Bisericile protestante, care însumează global 800 milioane enoriaşi. Dar de importanță mult mai mare este impactul spiritual al Reformei, care a deschis calea pentru limbile naționale, pentru libertatea individuală a credinței și pentru cultura cărților. Prima carte tipărită în limba română este Catehismul lui Martin Luther (1543).

Din acest motiv anul 2017 este în toată Europa un an jubiliar, sărbătorit în multe și diverse feluri. În România, deschiderea oficială a jubileului a avut loc sâmbătă, 15 octombrie a.c. în orașul Turda (jud. Cluj). Orașul Turda are o însemnătate specială pentru harta spirituală a României, aici fiind proclamată pentru prima dată în întreaga Europă toleranța religioasă (1568). Într-un secol în care în restul Europei războaiele religioase erau la ordinea zilei, în Transilvania convieţuirea era pașnică și tolerantă.

La deschiderea jubileului Reformei au participat întâistătători ai Bisericilor istorice, și anume: Excelența Sa Episcop Reinhart Guib (Biserica Evanghelică C. A. din România), Episcopul vicar Iustin Tira (Biserica Ortodoxă Română), Excelența Sa Episcop Kató Béla (Biserica Reformată), Excelența Sa Episcop Dezsö Adorjani (Biserica Evanghelică Lutherană), Episcop PS Florentin Crihălmeanu (Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma), Excelența Sa Episcop-Vicar Gyerö David (Biserica Unitariană), locțiitorul Arhiepiscopului György Jakubinyi, preot paroh György Ferenc (Biserica Romano-Catolică).

"... aș mai planta un măr!"

Programul a început la ora 14:00 cu o slujbă ecumenică în biserica, în care în 1568 Dieta din Transilvania a hotărât toleranța, și anume în Biserica Romano-Catolică. Programul a continuat la ora 15:00 în Biserica Reformată cu plantarea simbolică a unui măr, care se leagă de cuvântul lui Martin Luther ”Dacă aș știi, că mâine lumea se va sfârși, astăzi aș mai planta un măr”. La sfârșit a fost organizată o conferință despre principiul toleranței în viziunea actuală.

În decursul anului 2017 va avea loc o serie de evenimente, ele culminând cu ”Zilele Bisericii” din 29 septembrie până 1 octombrie 2017 la Brașov, unde sunt așteptați creștini și parteneri din toată țara și din străinătate. Brașovul este leagănul Reformei pentru România, aici activând reformatorul și umanistul Johannes Honterus.

Poze: "Turda 2016"